Image

Somn

Somn

Si speri sa mai gasesti oameni ce nu dorm,oameni ce nu si-au lasat sufletul sa doarma,sa doarma intr-un somn etern.
Si speri sa poti sa te trezesti in fericirea demult pierduta,fericire din care speri sa poti sa culegi cateva zambete.

Citește-mă…

Citește-mă…

Zâmbete în colţ de cer

Citește-mă frumos. Citește-mă dincolo de litere, dincolo de fraze. Citește-mă atent și cu mare grijă să nu îmi rănești cuvintele scrise. Citește-mă cu dor și vis. Citește-mă cu zâmbet în colț de buze și lasă-ți ochii să viseze. Citește-mă în timp și nu-mi analiza rănile sau dorurile scrise. Citește-mă cu suflet de copil. Citește-mă cu gândul și simte cu sufletul. Citește-mă în tăcere și nu-mi deranja emoția care tastează cuvintele. Citește-mă ca o carte, dar nu încerca să-mi faci si rezumat.

Citește-mă doar când simți. Citește-mi gândul, dar nu încerca să-mi citești vreodata sufletul. Nu o să reușești.

556727_395124660572383_157109826_n_largeSursa foto

View original post

M-am uitat.

M-am uitat.

Imagine

A uitat cum este sa fii puternic. A uitat si cum reusea candva sa priveasca cu indiferenta totul. Timpul,sentimentele si tristetea isi puneau amprenta pe ea,in ochii ei nu se mai citea nimic,era doar un zid,un zid rece si gros,probabil imposibil sa mai fie spart.

In coltul zambetului ascundea o mare de incruntare,nu era totul asa cum parea. Dar voia sa fie puternica. Nu voia ajutor. ,,Ma voi descurca singura!”isi spunea in fiecare dimineata in zori. Nu lasa nici soarele sa o incalzeasca,se lasa atinsa doar de ploi. Totul facea parte deja din viata ei: sa planga,sa tipe,sa mazgaleasca pagini dupa pagini ca mai apoi sa le dea foc,sa priveasca lumea cu stupoare si sa nu creada in nimic. Si ea nu mai avea forta sa lupte ca sa schimbe ceva,deja monotonia stranie a tristetii ii inghitise sufletul si i-a impus in minte aceasta stare generala. 

Treceau saptamani in care nimeni nu o vedea,pentru ca ea nu are nevoie de lume. Treceau zile in care nu vedea lumina zilei,pentru ca ii placea intunericul. Ii era frica de intuneric,dar totusi facea si el parte din ea. In intuneric visele-i pareau mai aproape,in intuneric isi imagina persoane.Persoane pe care doar ea le va vedea vreodata.

Defapt,totul este inteles doar de ea,totul este trait doar de ea. Este un sentiment comun ce se manifesta la nivelul individualitatii. Poate mai erau multi ca ea,ce au uitat sa se bucure de tot ce aveau,ce au uitat sa traiasca. Dar pentru mine,ea era cea mai importanta. Si nu o puteam lasa acolo,nu o puteam sa isi faca acestea. Stiam ca nu ii e bine,stiam ca respinge pentru ca ii este groaza de puterea sentimentelor. Stiam ca isi doreste o altfel de viata,dar chiar si asa,nu ma lasa sa o ajut.Nu ma lasa sa o ating,nu ma lasa sa o incurajez,sa o sustin. Este in lumea ei, ,,nemuritoare si rece”. Asa obisnuia sa imi spuna mereu,sa plec,sa nu o incurc,sa nu ma bag,sa nu ma apropii si sa nu imi pese. 

Dar nici ea nu stia cine este.Are doua parti opuse,are o parte pentru care oricine ar iubi-o,oricine ar vrea sa o cunoasca,dar mai are o parte pentru care toti ar da inapoi,ar pleca mult mai departe. Eu o stiam asa cum este.

Eu o simtem mereu si m-am straduit sa ii raman alaturi. Este greu sa ramai langa o persoana ce te tot alunga. Este aproape imposibil sa iti pastrezi speranta intr-un infern in care ea sugruma fiecare bucurie,ea face scrum orice apropiere..  Ma impinge,ma alunga,nu ma vrea alaturi. Pentru ca nu vrea sa ma raneasca. Nu  vrea sa imi intunece si mie viata,nu vrea sa ma faca sa fiu trist,asa ca ea. In cele din urma,mi-am dat seama ca este o persoana minunata cu foarte multa teama si nesiguranta.Mi-am dat seama ca are nevoie de mine mai mult decat oricine altcineva,desi nu vrea sa recunoasca,desi nu accepta. Dar eu stiu ca inima ei,acum inabusita de toate aceste ganduri negre,ma striga.

Dar o voi lasa in singuratate,o voi lasa in lumea ei. 

Sir de zile..

Sir de zile..

Imagine

Obisnuiam sa am o atitudine mai diferita..

Obisnuiam sa zambesc mai mult,sa cred mai mult si sa ofer mai mult..

Obisnuiam sa privesc altfel,sa gandesc altfel,pana si mainile mi le incalzeam altfel.

Totul era altfel,atunci,acum..caci nu stiu unde a avut loc acea schimbare,caut si nu reusesc sa imi dau seama de unde s-au schimbat zilele,noptile,sufletul. Suflet schimbat,deloc indurerat. Caut semnele unui iluzoriu de speranta,caut in mine,in inima-mi. Privesc spre cer si astept un impuls.Unul cat de mic,care sa ma faca sa imi reintru in simturi.

Cat de departe pot fi ? Cat timp o fi trecut?  Am raspunsuri pentru orice intrebare,dar nu am raspunsuri pentru mine. Parca raman fara aer si nu mai pot trai pret de cateva secunde,totul se opreste,pulsul imi sta potolit in vene,doar timpul mai trece.. Si fara sa vreau ma gasesc numarand secundele,adunand minutele,scazand orele.. Nu am vrut niciodata o viata guvernata de timp. Nu am vrut niciodata o viata guvernata de pareri. Dar m-am pierdut acum,nu-mi gasesc ancora. Plutesc in nestire,fara sa stiu unde,cand si cum. Nu stiu nici daca sunt prezenta.

Nu mi-as fi dorit sa plec. Nu mi-as fi dorit sa trec.Nu mi-as fi dorit sa uit.Nu mi-as fi dorit sa regret. Nu mi-as fi dorit sa fac nimic din ceea ce nu imi place si nu vreau sa continui cu asta.Pentru ca am nevoie de bataile inimii,nu mi le pot risipi precum nisipul in vant. Am nevoie de maini ca sa imbratisez,sa imbratisez persoane sau orgolii. Am nevoie de ochi  ca sa privesc chipuri sau inimi si am nevoie de buze ca sa nu raman in pustiu-mi..

Sunt doar zile-n sir ce trec,ce trec,ce trec…