Obisnuiam sa o iubesc..

Imagine

 

Obisnuiam sa fac totul gandindu-ma la ea,pentru ca eram nebun dupa ea. Stiam ca poate va pleca candva,insa speram sa fie cat mai tarziu,sa o am cat mai mult langa mine,in viata mea. Simteam cum timpul imi era dusman si tot ce era frumos era limitat,parca fericirea-mi era numarata.Si totusi..si totusi o iubeam nefiresc de mult.

Inca din primele zile in care am cunoscut-o era prea rece,era o raceala ce te atragea si te indeparta in acelasi timp. Cu timpul am inteles ca asa era ea,pur si simplu,nu voia sa faca nimic pentru a iesi in evidenta sau pentru a fi observata.Dar chiar si asa,era prea speciala ca sa nu o observi. Avea un mister in privire si cand zambea,nu stiai daca o facea cu adevarat.Avea un mod gingas de a-si da parul dupa ureche atunci cand batea vantul. Zilele treceau si ea parca nici nu ma baga in seama,era ca un orb ce nu vede pe nimeni in jur,nu lasa pe nimeni sa-i influenteze gandurile. Avea un scut de care se loveau toate cuvintele mele,toate parerile. Tin minte ca odata am intrebat-o: tie chiar nu iti pasa?,ea m-a privit intens,spunandu-mi: de ce sa imi pese? imi pasa la modul general,nu la modul individual.ce te astepti? sa iti plang de mila mereu cand te plangi,sau sa te felicit pentru orice lucru banal? de ce sa imi pese de lucrurile care nu ma privesc? Atunci am inteles ca tot ce faceam era sa ii vorbesc despre mine,uitand sa fiu atent la starile ei. Atunci mi-am dat seama ca,desi o vedeam lipsita de viata,trista,ingreunata,eu ii spuneam tot ce imi trecea prin cap,desi poate ea chiar nu avea starea necesara sa ma asculte. Se prefacea ca ma aude,dar apoi se pierdea cu privirea. –uite,ce culoare frumoasa are frunza asta..este o adevarata opera de arta,si tu tocmai o striveai cu piciorul!  –nu am vazut-o,doar nu o sa stau sa ma uit la toate frunzele! -da,stiu.tu esti superficial,nu observi lucrurile cu adevarat importante. tu observi doar ce te intereseaza… Si apoi mergea privind frunza de parca chiar era o opera de arta. Privea totul cu o placere si o veselie pe care eram invidios. Niciodata nu am putut sa o inteleg,niciodata nu i-am inteles gingasia si inocenta. 

Obisnuiam sa o iubesc.Am ajuns sa imi dau seama ca in raceala ei,ea voia doar sa ma invete;voia sa ma invete sa vad adevaratele valori,adevaratele frumuseti. Imi spunea adesea ca nu e bine sa iubesti,ca dorul e un sentiment pe care il poti controla. 

Obisnuiam sa o iubesc. Iubeam modul in care ma privea,ma facea sa ma simt cel mai special. Iubeam si modul in care ma saruta,punea atatea sentimente incat nu puteam sa nu incerc sa pun mai multe decat ea,oricat ii daruiam parca nu era de ajuns.Ea reusea sa faca totul mai bine,mai mult,mai frumos,ea facea totul perfect. Iubeam momentele in care-mi vorbea despre viitorul ei,totul era pus la punct,imi povestea amintirile ei si astfel ma lasa sa o cunosc.Este o persoana pe care niciodata nu o vei cunoaste cu  adevarat,tocmai pentru ca este o persoana sensibilia,profunda. O jigneam fara sa imi dau seama,o suparam fara sa stiu,pentru ca eram superficial. 

Obisnuiam sa o iubesc. Mereu imi dadea cele mai bune idei,era ca un izvor.Putea sa te ajute la orice si putea sa vorbeasca despre orice. Fara retineri,fara temeri,era atat de libertina si de increzatoare. Si iubeam increderea pe care o avea in ea,niciodata nu se arata tematoare. Era mai ,,barbat”decat mine,pentru ca mereu stia ce este de facut.Mereu lucrurile ieseau ca ea,pentru ca avea o gandire rationala,mult prea rationala.Avea obsesiile ei,parerile gresite si dezamagiri. -nu am fost niciodata dezamagita cu adevarat,pentru ca nu am crezut niciodata cu adevarat in ceva sau in cineva.  Si iubea fluturii,ii gasea minunati pentru ca ii inspirau creatie,divinitate. -aveam fluturele in palmele mele.credeam ca este mort,fara viata,dar am continuat sa ii mangai aripile rugandu-ma sa fie bine.stiu ca Dumnezeu m-a ascultat,pentru ca imediat fluturele s-a inaltat intr-un dans.de atunci stiu ca totul este posibil.crede-ma,absolut totul!  Si avea multe alte povesti care ma faceau sa o iubesc. 

Obisnuiam sa o iubesc. Imi placea de ea,imi placea cum arata la exterior.Insa apoi am vazut ca are un suflet imens,o bunatate neintalnita si posibilitatea de a fi un partener de viata minunat,numai ca nu credea in iubire. -eu nu cred in sentimente desarte.nu vreau sa las ca o iluzie sa ma distruga,sa cred in ceva inexistent. degeaba imi vor spune toti ca iubirea exista,degeaba imi vor spune toti ca viata fara iubire e imposibila.eu nu iubesc. Aceasta idee a ei ma facea sa regret ca ea e fata pe care o iubesc,ca ea e fata dupa care sunt nebun,insa apoi vedeam toate celelalte lucruri minunate la ea.Totul era minunat la ea defapt. As putea scrie in fiecare zi a vietii mele despre ea,as putea folosi toate cuvintele din capul meu,si tot ar mai ramane amanunte nespuse. Pentru ca este puternica,este increzatoare,este frumoasa,este eleganta,este inocenta,este despteapta,este ambitioasa;are toate trasaturile pozitive. 

Obisnuam sa o iubesc chiar si in serile in care plangeam din cauza ei.Dar atunci nu stiam ca plang fara motiv,nu stiam ca nu o inteleg cu adevarat. Nu am vrut sa cred ca nu o cunosc si o raneam adesea purtandu-ma ca si cum as face asta. Imi dadeam cu parerea,spuneam cuvinte fara sa gandesc si uitam ca ea nu uita nimic. Ea interpreta fiecare purtare a mea,intelegea fiecare gest si pleca tacuta atunci cand intelegea ca sunt nebun dupa ea. Ea nu voia pe cineva asa,voia pe cineva care sa o iubeasca pentru ceea ce este,voia pe cineva care sa se opreasca din a vorbi despre el si sa o intrebe despre ea. 

Stiu ca nu sunt eu acela. Stiu ca mi-am pierdut fericirea. Dar ma rog lui Dumnezeu sa o lase sa fie fericita,sa fie intradevar fericita. Sa ii zambeasca si chipul,si inima,pentru ca este minunata..

Obisnuiam sa o iubesc,pana cand mi-am dat seama ca o iubesc pentru ca incearca sa ma faca un om mai bun.Obisnuiam sa o iubesc,pana cand am realizat ca nu am facut nimic pentru care ea m-ar iubi,nu i-am fost aproape,nu am inteles-o,nu am imbratisat-o cand avea nevoie. Nu i-am fost prieten,nu i-am dat sfaturi,nu m-am zbatut pentru fericirea ei.Nu am facut-o sa zambeasca si nu am inteles-o.

Acum ea nu mai este,insa mi-a lasat atat de multe motive pentru care sa o iubesc pana-n eternitate..Intre mult si putin,mult e putin. Obisnuiam sa o iubesc,acum traiesc datorita ei. 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s