Quote
1

Sărută-mă dacă greşesc,dar dinozaurii există,nu?!

Advertisements

One thought on “Sărută-mă dacă…

  1. Săruturile blânde pe frunte, mângâiatul pe păr, ținutul în brațe în tăcere. Eu cred că asta înseamnă cu adevărat intimitatea. Cred că prin asta se manifestă de fapt, dragostea. Prin aceste gesturi extrem de mărunte, dar cu o încărcătură emoțională fără măsură.
    Modul în care te privește și în care îl privești, modul în care îți zâmbește și modul în care îi zâmbești, felul lui de a te ține în brațe, săruturile acelea delicate pe frunte sau cele jucăușe, pe nas.
    Zilele în care îi povestești verzi și uscate, stând cuibărită cu capul pe umărul lui, iar el te ascultă cu răbdare și serile în care te mângâie pe păr până adormi.
    Clipele în care poți plânge în brațele lui fără te a simți vulnerabilă, căci doar acolo îți găsești pacea și puterea.
    Spune-mi că greșesc, dar eu asta numesc intimitate. Nu nopțile pasionale de amor nebun, ci aceste clipe aparent neînsemnate, în care simți cu adevărat că te topești în sufletul celuilalt. Atunci simți că lumea s-a redus într-adevăr doar la voi doi și că nu mai contează nimic altceva decât acele momente furate timpului.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s