Ce ar conta?

Ce ar conta?

Image

 

Nu spune nimic despre mine,nu ma cunosti. Nu ma privi ca si cum m-ai intelege,nu ai habar ce umbla prin mintea mea. Nu te preface ca-mi esti aproape cand singura sunt la nevoie. 

Prejudecati. Cuvant puternic,ce se imprima in mintea oamenilor slabi. Nu ma poti include intr-o ,,categorie” pe care o ai construita in fuctie de criterii superficiale.Nu imi poti da un nume,pentru ca vei pleca,si odata cu tine,mi-l vei lua.Imi vei lua numele spre a-l uita,imi vei lua numele spre a ma uita..

Lasare. Stim ca nimic nu tine la nesfarsit si mai stim ca dupa un moment,vesnic ochii inchisi ii vom avea. Lasa-ma la locul meu,nu incerca sa schimbi ceva. 

Chiar si asa,ce ar conta? 

Ar conta daca nu as mai fi,m-ai cauta tu oare? 

De ma vei cauta,nu va fi prea tarziu? 

Daca as pleca,de ce mi-ai fi dat motive sa fac asta? 

 

Ce ne spunem cand nu ne vorbim

Ce ne spunem cand nu ne vorbim

Imagine

 

“Aş vrea să pot să îmi răstignesc mintea, să-i înfig câteva piroane şi să mă eliberez de coşmarul trecutului. Eu nu mai sunt eu. Nu mai pot să respir de-atâta moarte. Pe nările mele navighează cadavre, prin venele mele se duc lupte, iar pe riduri îşi fac îngerii canale de scurgere pentru lacrimile ce urmează să mi le verse. Iubirea nu te sărută pe frunte. Iubirea doare, te sfâşie, te rupe în bucăţi, te mănâncă de viu. Dacă-i rezişti, ajungi să îl cunoşti pe Dumnezeu. Dacă nu, te multumeşti cu Iadul. Cel mai important lucru pe care îl avem, în tot ceea ce nu avem: să luptăm să nu ne vindem sufletul. Aici am cunoscut întunericul. Şi nu întunericul nopţii care te mângâie şi este la îndemâna oricui. Întunericul din mine, iadul din mine, hoitul care nu poate fi înlăturat, mizeria care te roade şi-ţi penetrează fiecare celulă, avalanşa de paraziţi care-ţi amorţesc spiritul şi te conduc subtil să ţi-l pierzi. Drumul spre Iad nu e grăbit, e lent, lent, lent, e la braţ cu Diavolul, cu răbdare, ca un vals vienez, cu o cupă de şampanie. Dumnezeu nu o să te cinstească niciodată astfel. Dumnezeu îţi dă apă sau sânge. Şi niciodată nu o să-ţi ofere braţul, ci crucea. Am atâta chef de luptă acum că aş putea să ţi-l invit pe Dumnezeu la dans, să ţin crucea de umeri şi de mâini şi să începem un tango pe viaţă şi pe moarte. Ştiu că iubesc şi că nu am nevoie să dezvălui asta. Ştiu că nu am ucis un suflet, ci l-am lăsat să învie. Nu cer iertare. Nu cer izbăvire. Cer linişte. Nu mi-e frică de judecata oamenilor pentru că nu dau doi bani pe ea. Scuip pe toate principiile şi regulile. Dacă am ceva de urlat, îi urlu lui Dumnezeu. El ştie adevărul. Ştie că iubirea nu poate fi condamnată decât de diavol şi ştie că cei care trăiesc Iubirea, trăiesc cu adevărat, sunt liberi în sinea lor şi nicio închisoare de pe pământul ăsta nu poate să le lege aripile. Iubirea aceasta detaşată sperie, îngrozeşte, înfricoşează. Aşa îşi cerne Dumnezeu copiii. Îi lasă liberi. Şi cei mai mulţi ajung să-şi facă parc de distracţii din suflet.”

CHRIS SIMION, “Ce ne spunem cand nu ne vorbim”