Curaj sa zambesti..

Imagine

 

Nu este cum imi doream sa fie.Pe o scara de la 1 la 10,nu stiu daca pot spune o cifra mai mare de 3 sau chiar de 2.Multe nu merg,multe nu sunt cum ma asteptam si nu stiu ce ar trebui sa fac,ce ar trebui sa sacrific,cum ar trebui sa actionez sa-mi fie linistit sufletul. Sa pot sa zambesc cand sunt singura,sa fiu impacata cu gandurile,sa simt ca,la sfarsitul zilei,vreau sa salvez toate trairile de astazi,vreau sa inramnez toate amintirile. Nu as fi vrut amintiri urate,nu as fi vrut sa port in mine un razboi ce ma sfasie,nu este o lupta cu arme,este o lupta rece.In interiorul meu totul este prea rece,prea dusmanos.Nimic nu se intelege,nimeni nu ma intelege. Si cum as vrea eu sa fiu inteleasa cand nu tip din toate puterile?Si cum as vrea eu sa fiu inteleasa cand nu scriu,scolareste,cu explicatii,tot ce ma nemultumeste? 

Poate asta este problema,ca astept sa fiu inteleasa fara sa vorbesc. Ca inca mai cred in acele povesti stupide in care cei din jurul tau,oameni care te iubesc,te inteleg din priviri,isi dau seama cand,in galagie,tu oftezi,cand,in intuneric,iti stergi lacrimile. Inca mai cred in basme. Inca mai credeam.. Asa se intampla mereu.Ma mint pe mine,fac asta atat de bine incat ma si cred,pana ajung sa explodez,sa nu mai rezist,sa nu mai am forta sa cred. 

Acum,este atat de frustrant cand nici nu stii daca vor intelege.Daca as fi cantat,as fi putut sa oblig lumea sa ma auda,dar asa.. cum as putea sa oblig pe cineva sa ma asculte cand eu tac? Sunt prea multi de ,,daca” in viata mea,sunt prea multe sanse pe care le las sa se piarda,sunt prea multe sentimente refuzate din cauza fricii. Imi este frica de infrangerea inimii.Nu vreau sa mi-o ofer la picioarele voastre : ,,Luati-mi inima,puteti sa o faceti bucatele” ,asa ca prefer sa mi-o imbucatesc eu,cu refuzuri,cu stopari,cu neacceptari. Sunt momente in care nici eu nu ma inteleg,sunt momente in care nu pricep de ce permit sa traiesc toate acestea daca nu vreau.Si atunci stiu.. Stiu cauza. Sunt prea slaba,nu am reusit sa fiu atat de puternica incat sa fiu superficiala,rece si nepasatoare.Oricat am incercat,inima mi-a amintiti mereu ca am nevoie de astea. Oricat am incercat,privirea a cautat fericire in jur,ca sa imi arate ce pierd. De multe ori am impresia ca totul este roz,ca sunt bine,ca nu sunt ca in momentele acestea.Tot de atatea ori ma sfasie durerea silentioasa din interioru-mi,mii si mii se intrebari imi lovesc parca cutia craniana,ma doare capul,nu pot sa suport. Inima imi pulseaza sangele prea repede,tensiunea imi creste brusc,respir greu,respir prea greu,si in mine incepe lupta. Astept,neputincioasa,sa vad cine invinge de data asta.Care parte din mine,cea buna sau cea rea,cea increzatoare sau cea fara speranta,cea cu putere de a zambi sau cea sugrumata de pesimism.. 

Acum astept.astept sa vad pana unde vor merge laturile spre victorie.. Spre a ma ucide lent?..

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s