Image
0

Marti

Tind sa cred ca asa suntem noi oamenii, Ne este frica prea mult de o anumita chestie,de un sentiment,de o stare,de o intamplare incat preferam sa traim inchisi si respingatori pentru ca ,de,am mai patit-o o data. Si ramanem ca intr-o cochilie bine inchisa,abia daca mai intra putin aer.Invatam sa traim fara lumina,fara zambet,fara incredere. Ne pierdem pe noi in intuneric si devenim ca doi straini,ajungand sa ne temem de propria persoana. 

Asa multi sunt cei care incearca sa fie altcineva.. Asa multi sunt cei care traiesc doar pe jumatate ori poate chiar mai putin. Suntem destui cei care nu reusim sa acceptam unele lucruri. 

Este ca atunci cand ai un loc preferat si doar acolo parca te regasesti. Degeaba ajungi sa ai la picioare cele mai frumoase peisaje,degeaba esti cu alte cateva zeci de persoane alaturi,degeaba auzi cea mai buna muzica,nu esti tu. Pentru ca nu ai locul tau preferat. Si fugi acolo mereu cand ai ocazia,chiar daca este doar in vis. Fugi acolo si incerci sa iti revii,incerci sa iti amintesti cum era cand traiai. Cum era cand aveai incredere. Cum era cand nu iti era teama. Cum era atunci cand riscai. 

Asa suntem noi,oamenii. Ne creeam un ideal,ne desenam in suflet si asteptam sa il gasim. Nu permitem apropieri,vrem absolutul. Si alungam persoane bune,persoane minunate,pentru ca nu sunt precum idealul nostru. Oare este bine sa ai un ideal? Dar oare este ok sa nu accepti nimic altceva? Se spune ca suntem ceea ce iubim. Si daca nu iubim,nu suntem? Ori daca iubim o gramada de chestii.suntem toate chestile alea? Ca un puzzle,fiecare bucatica reprezentand altceva? Inca nu am reusit sa ma prind cum merge toata chestia. Nu am reusit sa imi astup golurile imense pe care singura mi le-am imaginat. Uneori aud vantul cum sufla in apropiere. Pare atat de aproape si atat de departe incat imi las doar trupul acolo. Mintea mea,sufletul meu,inima mea zboara odata cu el,zboara purtata in nestire. 

,,Plangem prin cuvinte”,dupa cum spunea cineva.Dar cum mai plangem atunci cand nu ne mai gasim nici cuvintele? Cand prin lacrimi este deja imposibil,caci nu mai avem putere? Este ca si cum m-ai pune sa iti construiesc o casa din nisip.Nisip uscat. Stim amandoi ca nu voi reusi..

Stim amandoi..

steven-daluz

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s