Normalul

Normalul

large

Sa traiesti in trecut ori in prezent inseamna sa nu fii in prezent. Si ce poate sa fie mai sfasietor decat sa nu iti vezi propria viata,in momentele ei de glorie,in prezent?

Ma intreb cate putem sa induram noi,oamenii. Cate lupte se pot da in noi,ca a doua zi sa fim la fel,sa ne comportam ,,normal”? Definesc normalul meu ca fiind o stare de detasare,ignorare si poate chiar iritare legat de tot ce e in jur. Uneori,rareori,normalul inseamna sa zambesti. Iubesc acele normal-uri. Hm,normalul tau cum este?

Tu,dragul meu,ai fost ceva . Ai reusit sa imi ridici atatea intrebari! Cine esti,de unde vii,ce faci,cum esti? Si,de parca nu ar fi fost suficient,Unde esti? Te gandesti la ce ma gandesc si eu? Suntem un doi ? Putem fi? Vreodata,oricand? Nu stiu daca ar trebui sa iti spun direct ce vreau, nu stiu nici daca vreau asta cu adevarat. Asta a fost mereu problema mea: nu am stiut,iar cand am aflat,am considerat ca nu mai merita. Cine suntem noi ca sa putem spune daca ceva isi merita soarta sau nu? Ca sa iei astfel de decizii,trebuie sa fii lipsit de sentiment,de orice fel. Rece,imun,mort. Sunt mort pe jumatate. Invie-ma sau ingropa-ma. Sa-mi pui la capatai o cununa de flori salbatice,la fel ca iubirea. Sa ma stropesti cu apa de ploaie rece,ca sa nu pierd savoarea vietii. Si sa imi aprinzi lumanarile,stii ca nu imi place intunericul. Sa nu imi plantezi flori obisnuite,vreau altceva. Vreau niste flori deosebite,asa cum mi-ar fi placut sa fiu eu pentru tine.

Si daca ma alegi in viata,ce ar conta? Am murit destul fara tine deja..