Aurul pentru o clipa de eternitate sau clipa fericirii pentru nemurire ?

Aurul pentru o clipa de eternitate sau clipa fericirii pentru nemurire ?

large (1)

Uneori ma gandesc ce animal as fi. Astazi m-am gandit ce planta as fi.

Probabil un fir mic de iarba,crescut printre bucatile grele si sufocante de trotuar,calcat de talpile grabite ale oamenilor,prea nepasatori pentru a ma observa. Si,in fiecare zi,as incerca sa reinvii,sa ma ridic de sub greutatea ego-urilor altora,as incerca sa o iau de la capat. Dar apoi vin alti oameni,si alti oameni,si alti oameni,pana cand renunt,fara vlaga,sa mai incerc.

Noaptea ce-mi e mai linistita. Acum astept noaptea sa-mi trag sufletul . A plecat mai devreme pana la magazinul de pe colt si nu s-a intors. Poate m-a lasat amanet unor mancatori de energie. Eh,nu ar avea vreun profit,caci si-ar primi reclamatii. Astept noaptea. Macar atunci sa iau o gura de aer fara a fi calcat. Atunci am timp sa privesc in jur,sa vad unde as putea sa ma ascund a doua zi,cand,dis-de-dimineata,ei vor veni iar. Nu gasesc niciodata un adapost stabil si sigur. Oricat de mic sunt, nu exista un loc al meu care sa-mi fie acasa. Ce trist !

Alteori ma gandesc ca as fi o pasare singuratica,ratacita printre crengile copacului din josul strazii. Incerc de mult timp sa-mi construiesc un cuibusor care sa ma apere de ploaie,vant si ninsoare. Dar nu sunt indemanatic,ce fac intr-o zi,se strica intr-o ora. Este frustrant sa incerci la nesfarsit.

Lasa-ma,tu Soare,lasa-ma,tu Dimineata,mai mult timp. Iti vand pana mea de aur pentru o clipa de eternitate. Inchide-ma acolo si uita-ma. As avea timp sa-mi plang durerile.

1939599_1778851985673437_1517863922167395478_n

Daca am realiza ca iubirea nu e vesnica

Daca am realiza ca iubirea nu e vesnica

10411825_712681582102792_5738023954919927155_n

Daca am realiza ca iubirea nu este vesnica,am fi mai fericiti. Nu am alerga dupa ea,am trai clipa. Am lua toata bucuria din noi si am folosi-o.

Iarta-ma, inima, te-am secat. Sa ma ierti,ca si eu te-am iertat de atatea ori. Stiu,sunt rau,incerc sa te constrang.. Am gresit! Cum doare sa descoperi ca ai gresit! Am gresit cand am amanat lucrurile ori cand le-am evitat. Am gresit cand am raspuns unor fapte nu cu inima,ci cu mintea. Nu stiu ce credeam ca o sa castig. A fost frumos,a fost repede si..neimplinit.

Am gresit cand am crezut ca voi invinge intr-un razboi care nici nu-mi apartinea. Te rog sa ma ierti,straine. Si te mai rog sa-mi vorbesti,nu stii cum ma ucide tacerea ta. 

Incerc sa ma bucur pentru fericirea ta. Intelege-ma,sunt lacom. Intelege-ma si iarta-ma ca nu ma bucur deplin . E atat de frustrant sa stiu ca nici o mie de explicatii nu ar mai fi de ajuns. Nici o privire. Am fost invinsi amandoi. De orgoliu,de teama,de amanare,de clipa. Iar eu mi-am fost prieten si dusman. 

Te-am ajutat sa-ti pui perdele si tablouri si poate chiar putina mobila in suflet..

Te-am ajutat sa-ti pui perdele si tablouri si poate chiar putina mobila in suflet..

large

Toti suntem o umbra in viata cuiva. Pentru ca asa sunt oamenii,pastreaza amintirile clipei.

Asadar,la un moment dat,fiecare dintre noi am fost acel ,,tot” din viata cuiva. Si stiam asta,ne placea,si speram sa fim acolo pentru eternitate. Imi pare rau, suntem atat de efemeri incat stelele rad noaptea de iluziile noastre. Se amuza de planurile noastre,de credintele noastre,de bataile inimii. Ele stiu ca noi suntem ca frunzele,purtati prin anotimpuri si cazuti,uscati,disparuti.

In viata acelei persoane nu vom ramane tot-ul. Dar vom ramane ceva,o umbra,o sclipire,un gand. Si asta este mai frumos decat orice. Sa stii ca ai pus o caramida la casa sufletului sau. Sa stii ca l-ai ajutat ce perdele sa-si puna in minte ori poate ce tablou sa agate pe peretele personalitatii. Toate aceste lucruri ce se pierd in timp, intre parantezele timpului uman par infinite. Ele capata valente indestructibile si isi largesc orizontul catre lumina si intuneric,foc si gheata, bun si rau,iubire si indiferenta.

Toti suntem o umbra in viata cuiva. Ramane la alegerea noastra daca vom fi o umbra placuta,creata de Soare,ori una din noptile Intunericului,care sa inspaimante si cea mai puternica fiinta.

Condamnare

Condamnare

10983417_428486567301507_444040152712029352_n

Este frig si noapte. Rasfoiesc printre pozele vechi ale mintii si te gasesc: o poza mica,rupta si lipita la loc in mai multe locuri,de mai multe dati.

Ai luptat inca de la inceput,ba chiar inainte de inceput. Ai luptat pana am observat si m-am simtit flatata sau chiar mai mult. Dar m-ai si cunoscut,asa cum nimeni nu o facuse. Nu ai inteles,erai slabiciunea mea. In fata ta eram vulnerabila precum un pui de randunica daramat la pamant. Fara aparare,fara vreo putere. Ma simtem vinovata fata de mine si nu intelegeam cum de ai trecut de zid. Era frustrant,trebuie sa recunosc. Nici acum nu pot sa inteleg asta,dar inca incerc. Ti-am spus de sute de ori sa pleci,sa ma lasi singura.Ti-am demonstrat ca o sa supravietuiesc si fara tine,dar tu te-ai incapatanat sa imi arati ca nu este suficient,ai vrut sa imi arati si fericirea.La inceput am respins-o,ca apoi sa o adulmec precum un gurmand, ca apoi sa o sorb ca un insetat. Era ca un vin rosu,dulce,cu gheata. Era perfect. Simteam ca pot sa ,,beau” la nesfarsit, fara sa imi dau seama ca si sticla se termina. Am avut falsa impresie ca am gasit infinitul.

Te-am intrebat cand pleci,mi-ai spus ca nu ai de gand sa faci asta vreodata si ca trebuie sa inteleg. Cand reusisem sa inteleg,ai plecat. Deci,te intreb,ce trebuia sa inteleg?

Am revenit cu picioarele la pamant.Intre timp,in mine se daduse multe lupte,mi-a fost greu sa ma recunosc,sa ma regasesc.

Acum ratacesc prin sufletu-mi,sunt ca un copil ce vede pentru prima oara un loc. Am gasit abilitati de care nu stiam ori pe care le-am aruncat,mi-am valorificat sentimentele(poate pe cele negative,dar e un inceput). Am muncit cu sudoarea fruntii ca sa astup golul lasat de tine. Dar materialul meu se darama peste noapte, materialul meu nu este calitativ.

Incerc sa te las in urma,dar tu ma ajungi si ma intreci. Vesnic sa-mi zgarii inima, tu nu te lasi indepartat,zambet fals.

Nu avem timp pentru nimic

Nu avem timp pentru nimic

,,Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta – MURIM. “

Dar ţine-mă în braţe-Marius Tuca

Dar ţine-mă în braţe-Marius Tuca

10985212_1056771804338536_3986373164025340779_n

Dar ţine-mă în braţe

Şi până la urmă, fără teamă, fără urmă
Lasă-mă plecată, nu mă mai chema
Această dragoste a noastră e de ducă
Lasă-mă strigată de nimeni şi de nimic
Ca să nu mă mai întorc, să nu abdic
De la frumuseţea de a nu te avea,
Dar ţine-mă în braţe.

Atât şi nimic altceva,
Lasă cocorii toţi să zboare prin privirile noastre calde
Nu învolbura ape, nu mă căuta prin ceruri
Sunt mai uşoară ca un gând din mintea ta
Şi mai grea ca un vis ce te-ar putea visa
Ia-mă ca pe o plăsmuire, ca pe un vals
Lasă-mă, dar ţine-mă în braţe.

Atât şi nimic altceva,
Scrie-mă, îmbracă-mă într-un vers alb
Ca pe o mireasă a poeziei dintr-o fereastră a hârtiei
Ia-ţi ziua bună de la zaţ, de la culori
Şterge-mă din calendare şi de prin hărţi
Să nu-mi mai dea de urmă nici marea,
Dar ţine-mă în braţe.

Atât şi nimic altceva,
Aş vrea şi n-aş vrea în panoplia ta,
Mai degrabă să fiu o iubire frugală
Într-un ceas, într-o gară,
Când se dă timpul cu o oră înainte
Să rămân ca amprenta unei secunde pe gustul tău fierbinte
Hai, strânge-mă în braţe.

Atât şi nimic altceva!

de Marius Tucă

Umerii lui inca imi poarta semnul

Umerii lui inca imi poarta semnul

10392337_891702047528395_4463936316166470516_n

Era o zi de iarna. M-am uitat pe geam si am spus ca ar fi o zi buna pentru o plimbare scurta,pana la lac. Asa ca mi-am pus paltonul si am plecat. Ningea. Treceam printre oameni care se amestecau in peisaj. Nu as putea sa spun daca erau veseli,tristi,grabiti ori nerabdatori. Nu iti pot spune nimic despre ei.

Dar,prin multime,cineva isi facea loc. Mergea apasat si drept. Si atunci am stiut. I-am vazut parul care statea pe genunchii mei,asteptand sa fie dezmierdat. Si urechile,in care vedeam acele note muzicale sublime. Ochii lui erau o oglinda pusa in fata mea. Puteam sa vad tot ce am cladit,puteam sa vad inauntru sufletului sau. Buzele erau moi,parca pregatite pentru a fi sarutate. Erau aceleasi buze care stiu sa rosteasca cele mai linistitoare soapte. Avea barba aranjata,cum obisnuia. I-am vazut umerii pe care obisnuia sa-mi poarte trairile,inca mai aveau cicatrici.Nu stiu cum era imbracat,stiu ca avea mainile in buzunar. Timp de un fulg,si-a scos o mana pentru a-si aranja parul. Aceleasi maini cu care imi imbratisa intregul regat,aceleasi maini cu care-mi cuprindea marea,cu care ma tinea pe munti si cu care-mi mangaia inima,din spatele sanului stang. Era acelasi barbat puternic si hotarat,sensibil si dulce. Era acelasi din ziua in care a facut zidurile sa se darame cu vocea lui groasa,acelasi din ziua in care a ingrijit puiul de caprioara.

Era el.

Nu am putut sa ii vad si inima. Nu stiu pe unde umbla ratacitoare,nu stiu daca se mai plimba pe aleea din fata casei noastre,nu am mai fost demult acolo.

s560x316_SUITS20121031Z248