Ia-ti armele si apoi poti sa pleci de aici

large (1)

Ti-am spus prea multe in ziua cea din urma. Te-am facut sa regreti tot ce ai trait,pentru ca am stiut ca e cel mai bine. Spune-mi tu,cum am fi ajuns aici,daca nu am fi trecut prin aia? Stii ca nu ar fi mers. Eu stiu. Iarta-ma,am ales pentru tine. Dar nu puteam sa te las asa,nearmat. A trebuit sa te armez, fie ca a fost vorba de cuvintele tale,de fapte ori de sentimente.

Haide, lasa-ti privirea in alta parte. Nu as vrea sa te regasesc,cand nici nu te-am pierdut. Nu as vrea sa constat ca esti acelasi tu,mereu al meu,niciodata aici. Nu as vrea sa cadem in genunchi si sa ne cautam disperati mainile. Nu vreau nici sa iti vorbesc,ar fi greu. Imi este dor de tine. Mereu imi va fi.

As vrea sa pot sa transform o singura clipa in vant. As vrea sa pot sa transform o singura bataie a inimii in vlaga. Atunci ce viata as fi avut !

Advertisements

Uneori există doar acum sau niciodată

large (2)

Vina mea? Ca am pierdut prea mult timp cautandu-ma in locuri in care nu aveam ce cauta. Am incercat sa bat la usi peste care sunetul degetelor mele lovite nici macar nu trece ori am incercat sa sting lumini care trebuiau sa arda. Pur si simplu,trebuiau sa fie vii. M-am chinuit sa ma construiesc ,sa ma completez,sa ma implinesc. Iar cu fiecare zi,ma simt tot mai rau. Ceva se rupe,ceva se scurge. Ca un ghem de ata care se tot rasuceste,se miscoreaza si,in urma lui,lasa doar un fir . Unul subtire,negru si incolatacit.

Regretul meu? Ca inca nu am inteles. Nu stiu de ce nu pot sa fac asta,nu stiu ce parte din mine se incapataneaza in felul acesta! Am incercat. Am crezut. Am fost convinsa. Dar mi-am revenit. Sunt iar cu picioarele pe pamant;nu exista!  Am alergat dupa cai verzi pe pereti in timp ce calul meu frumos potcovit ma astepta la colt. Alergam dupa cai frumosi si veseli iar calul meu privea trist si indurerat greseala mea. Acum m-a iertat. Mergem impreuna. M-a pus sa-i promit ca nu il mai parasesc,ca nu o sa mai fiu prostut,incat sa alerg dupa altceva cand am totul aici.

Mergem impreuna, pentru ca ne e mai bine. Ne-am pus iluziile intr-un sac pe care l-am aruncat in foc. A iesit fum negru,la fel ca noi. Apoi ne-am spalat mainile si am plecat. Ne indepartam si ne propunem sa nu ne mai intoarcem. Sunt doar eu si calul meu negru, la drum.

Si el a fost odata ca mine. A alergat dupa oameni frumosi cu zambet larg,dar si-a dat seama ca a gasit doar suflete stalcite si patate. A incercat sa le repare,sa le ajute si a sfarsit gasindu-ma pe mine. Insa era deja matur. Stia ca nu trebuie sa aiba grija de mine,ci trebuie sa ma rupa din peisaj. Plecam. Drum bun!

Merg spre apus.Iertare.

large (5)

Ei bine,cine s-ar incumeta la moarte sigura?!

11018633_437553619728135_894112093553196505_n

Astazi merg la adapost. A trecut ceva timp de cand nu am mai fost pe acolo si imi este dor,vreau sa vad cum mai stau lucrurile.La intrare,un lant ruginit cu un lacat greu,zgariat de timp,desfacut de vant. Poarta scartaie;trece prea mult timp intre miscarile ei. Trebuie sa impingi tare daca vrei sa o trezesti. Aleea este noroita,pavajul s-a distrus in timp. Copacii sunt imbatraniti si aproape uscati,doar pe ici-colo cate un mic copacel incapatanat sa creasca. Aceeasi cladire veche,parasita,cu suflete in ea. Aceeasi usa,spalacita de clipe,verde-mucegai,ce deschide incapatorul hol. Urc la etaj,acolo este sufletul meu preferat.

– Ma bucur ca ai venit pe la noi! imi spuse portarul zambind bland. Stii ca nu a mai trecut nimeni de cand ai fost ultima oara? El nu asteapta un raspuns.Iese in gradina ingandurat,lasandu-ma sa inaintez.

Ajung in cameruta mica si inghesuita pe care o cautam. Era acolo,ascuns dupa o masuta,incerca sa dea perdelele la o parte,sa-i lumineze soarele. Era asa firav si uscat,incat ma intreb cum de mai traieste. Ii adun franturile si il iau in palma.Trebuie iar sa-l construiesc,sa-l lipesc. Niciodata nu ma asculta,nu face ce ii spun. Ii lasasem mancare si apa suficienta,si chiar niste muzica. Dar nu! El le-a aruncat pe fereastra,caci nu accepta vreun ajutor. Nimeni nu a fost pe la el. Nimeni nu a intrebat de el. Nici nu l-a mai vazut de ceva timp. Sta ca un singuratic ascuns de caldura,de frumos,ranit.

Iarta-ma,suflete,dar nu pot sa te ajut. Esti ca un catelus,dai din coada la fiecare persoana care ar putea sa-ti ofere un adapost. Iti uiti toate durerile,iti faci planuri,dormi fericit noaptea,stiind ca ai ce sa visezi. Dar apoi ei te aduc inapoi,in camera ta intunecata. Te azvarl aici si iti trantesc usa. Nu te-au vrut definitiv,ei vor doar lucruri temporare. Si ca sa te repare pe tine..Ei bine,cine s-ar incumeta la moarte sigura?!

large (3)

Incotro curge siragul de zile ?

Un articol fara poza.

Este joi.  Trecut de mijlocul saptamanii,deja ii simt sfarsitul. Miroase parca a ars. Nu stiu cum,ca afara sta sa ninga. Parca totul este in rezonanta cu un anume ceva despre care nu voi putea vorbi in vreun articol,vreodata. In ce consta frumusetea unui jurnal? In autocunoastere. Recitesti idei vechi, trairi prin care ai trecut si pe care mintea ta selectiva le-a uitat. Si e bine, parca redescoperi un alt om.

Nu am spus vreodata ca am un talent de a scrie. Doar am facut-o pentru ca ma face sa ma simt bine,ma face fericita. Si in conditiile date,nici ca m-ar interesa alta parere! Chiar si asa,in momentul in care iti tiparesti sufletul,devii vulnerabil. Oarecum. Devii vulnerabil doar daca cel care te citeste este destul de interesat(ca sa nu spun inteligent),incat sa treaca putin mai departe de cuvinte. Tocmai deaia nu ma sperii.

Omul are o dualitate fina. Fiecare este altfel,in functie de moment. Fiecare este unic,mereu,dar atat de comun incat este de prisos sa te crezi prea important. Este vorba de multe ucideri la mijloc. Multe stopari ori eufemizari. Pentru ca doar asa poti sa spui unele lucruri. De altele te cutrmuri doar gandindu-te la ele!

Incotro curge siragul de zile? Incotro apune soarele cand in privirea-ti se zareste luna ?