Iarta-mi prostia. Nu stiu de ce am crezut ca vei intelege. Nu stiu de ce am crezut ca ma cunosti ori ca macar incerci sa o faci.
Mi-am bagat mana in foc si mi-am amanetat sufletul,jurand ca tu ma intelegi. Ca tu ma crezi. Ca tu ma aperi. Ca tu nu ma condamni. Ca tu nu ma parasesti in mijlocul lor. Si vai,cum doare! Imi vad oasele printre carnea carbonizata, acele oase care erau candva in mana ta. La ce folos? Sa cada toate,sa se piarda,sa dispara.
Te-am implorat sa ai grija de mine,sa nu ma lasi sa cad iar prada mie. Te-am implorat printre priviri sa ma salvezi. Mi te-am dat tie cu totul, fiind sigura ca ma vei scapa din acest cerc vicios. Nu stiu ce s-a intamplat,nu inteleg de ce toti oamenii rau te-au inrait si pe tine. Nu stiu ce s-a intamplat,nu inteleg de ce toata otrava din mine a iesit la suprafata. Ma doare cand o simt prin vene cum curge salbatic,ma doare cand stiu ca expir fum de durere, ma doare cand stiu ca nu mai pot sa vad bunatatea prin ochii-mi rai.
Mai stii tu oare cum eram cand reuseam sa fim doar noi? In linistea noptii, cand doar stelele mai respirau pentru noi. In linistea zilei,cand doar soarele se mai misca. A fost. Acum m-ai parasit. M-ai condamnat. M-ai lovit. Nu iti pot spune nimic, stiu ca nu ma intelegi. Putin cam tarziu, poate mult prea devreme,mi-am dat seama ca m-am inselat. Nu ai stiut sa ma intelegi,nu ai vrut sa-ti apartin.
