Piesa mea nu are sfârşit, chiar şi în doliu

large (1)

Frumuseţea vieţii? În luarea deciziilor. Este frumos când totul stă să devină rai ori când totul se poate prăbuşi. Suntem atât de puternici şi nici nu ne dăm seama. Ne considerămmici, inutili, fără rost. Ne subapreciem. Chiar şi aşa, este greu să fii fericit cu alegerile făcute. De unde să ştii că, dacă mergeai pe celălalt drum, nu era mai bine, nu erai mai împlinit? Recent a trebuit să aleg. Ceva care m-a apăsat mult, presiunile venind din toate părţile. Sunt încă persoane care nu au habar de alegerile mele. Sunt persoane care nici nu vor mai putea să afle, pentru că sunt prea departe. Chiar dacă toată copilăria mea e legată de acea persoană, după fix două săptămâni, nu ştiu cum sunt. Nu ştiu dacă am reuşit să trec peste plecarea lui ori dacă încă sunt la pământ.Sunt atât de multe imaginile cu El, încât nu îl voi uită niciodată. Ştiu că este lângă mine şi sper să îmi poarte noroc. Sper să mă susţină şi să mă ierte pentru greşelile.  Te iubesc. Revenind la alegeri, în momentul de faţă am terminat. Am ales. Acum aştept. Ce a depins de mine am făcut. Şi nu, nu mă refer nicicum la iubire. Sunt alegeri ce îmi privesc viitorul.Că tot veni vorba, a fost o persoană care era ,,interesată” de mine. Am pus între ghilimele, pentru că ştiam că minte, ştiam că este o persoană falsă. Mă bucur că am îndepărtat-o,deşi a durat prea mult. Acum scriu pentru că mă simt copleşită de gânduri. Nici nu ştiu ce titlu să pun articolului. Piesa mea nu va avea sfârşit. Mă chinui să o cânt chiar şi în doliu, chiar şi în gălăgie. O voi cânta.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s