ne odihnim liniile zâmbetului sprijinite

ne odihnim liniile zâmbetului sprijinite

Mi-am dat seama de ce eram atrasă de locul ăsta. Știam că aici trebuie să vin, deși nu știam să explic, nu-mi găseam, atunci, motivele raționale. Nu știam că tu mă chemi, că tu mă purtai peste mii de pași și că mă așteptai. Poate nici tu nu ai știut. Mă întorceam în locul ce-mi părea rece și nepotrivit, în locul care mă apăsa de dor de casă și de dor de ei. Însă am câștigat riscând. Te-am găsit, ne-am găsit așa cum era scris.

Nu știam de ce nu pot să plec în altă parte, de ce inima mea mai avea curaj să lupte și să mă călăuzească în brațele tale. Om minunat cum ești, exact cum scriam mai-nainte, fără a te cunoaște, îți făceam portretul, te pictam în suflet după un tipar fix. Poate că suntem din altă lume de ne cunoaștem fără să vorbim, poate că suntem de la Adam și Eva de ne-am găsit mâinile între-atâtea altele și nu ne-am pierdut din forță.

Până acum nu am avut curaj să recunosc asta: toate drumurile m-au purtat spre tine, am alergat precum un nebun după o himeră, ca un copil după un balon, ca soarele după lună. Dar tu, suflete, m-ai așteptat. Iar acum ne odihnim mințile laolalta, ne odihnim liniile zâmbetului sprijinite, ne odihnim căutarea și sperăm să fim noi Ei.

Sperăm să furăm din veșnicie și neant, să construim castele și să împărățim.

Noapte bună, Adame!

images

Advertisements
Moartea s-a întins în ochii ei

Moartea s-a întins în ochii ei

Copilul privește temător în jur în căutarea unei fețe cunoscute, familiare, plăcută. Caută în disperare o urmă de familie, caută un prieten, un membru.. Și atunci are loc crima. Trage un ultim aer în piept, după care se prăbușește înecat în lacrimi de neputință. Strânge câteva vise rătăcite în pumnii lui micuți și ar vrea să poată să mai repare ceva. Dar ei l-au ucis, copilul moare fără să fi fost pregătit, moare de azi, fără mâine. Crima a fost făcută.

Ea privește în gol. Nu mai caută fețe cunoscute, familiare sau plăcute. Privește rece la toată lumea adunată degeaba, la umbrele ce dansează fanatic printre suflete. De astăzi a devenit ea complet. De acum trebuie să se descurce singură, să fie pe cont propriu. Degeaba jelește ce a pierdut-copilul. Nu mai este cale de întoarcere. Ei l-au ucis fără resentimente. Ea a privit cu groază la crimă. Ar fi vrut să îl salveze, să îl mai păstreze, să rămână viu.. Doar că deciziile au fost luate cu mult timp în urma, decizia a fost luată atunci când ea a hotărât să plece prea departe, departe de locul lui natal. El era prea inocent, nu a rezistat în lumea în care trebuia să trăiască. El nu a putut să fie independent, să nu aibă cui să se alinte, cui să se destăinuie, cui să i se plângă și cui să i se joace-n mână. Poate că s-a sinucis după ce toate armele lor l-au făcut praf și a mers lângă povestea lui..  Toată sala era plină, dar pe ea nu o striga nimeni, nu o aștepta și nu o felicita, nu avea cine, pentru că ea nu avea pe nimeni. Așa fericire (crimă) cumplită!

Nu o să mă înțelegi niciodată și nimeni nu îmi mai poate da înapoi ce am pierdut. Și cât de tare doare că el a murit.. printre străini… Nu știu cum să fiu om mare.

O să îmi fie dor de mine, completă. Nici nu îmi amintesc de când nu am mai fost așa…

 

446fe82788e08f9a66a5a64819a2e2e1

cfb0a3f0fd389c77edae77ceb9ccfc13

 

 

Fatigabilă

Fatigabilă

Cu ce te-ai păcălit, suflete, și tu, și cei ca tine? La frumuseți din stele ori la fericirea picăturilor de ploaie dintr-o furtună prea tomnatică? Ori poate la gânduri despre maci și valuri, ori poate la cosițe blonde fluturate galeș amorțit.

Căci nu ai, suflete, nimic cu care să te explici. Nu găsești tinerețea în ochii ei, nu găsești inocența-n minte și nici primăvară pe mâini. Nu găsești simetria, nici măcar funcționalitatea.

E prea defectă, suflete, ca să îți mai aparțină. Este o alta. Iar eu nu îi suport linia, nu îi suport buza de sus mișcată strâmb spre tâmple. De poverile nopților prea scurte i s-a ofilit coloana. De apăsarea întunericului a fugit; a fugit și a urlat cu toata viața și a abandonat.

Cântă tu, mierla dulce, cântă despre împlinire, căci ea, suflete, nu mai e nimic din ce a trecut. A apus o dată cu tăierea parului, cu a smulgerii rădăcinilor de speranță pe care le-ngrijise cu atâta spor.

Suflete, renunță să mai lupți. Renunță și las-o să moară, ascunsă-n mijlocul lumii ce trece, trece și nu vede câtă durere, și chin, și jale.. trece și nu vede cum își reneagă ființa, duală cândva, reneagă corpul și simțirea.

32783353_1558518450940256_4153204629015887872_n