ne odihnim liniile zâmbetului sprijinite

ne odihnim liniile zâmbetului sprijinite

Mi-am dat seama de ce eram atrasă de locul ăsta. Știam că aici trebuie să vin, deși nu știam să explic, nu-mi găseam, atunci, motivele raționale. Nu știam că tu mă chemi, că tu mă purtai peste mii de pași și că mă așteptai. Poate nici tu nu ai știut. Mă întorceam în locul ce-mi părea rece și nepotrivit, în locul care mă apăsa de dor de casă și de dor de ei. Însă am câștigat riscând. Te-am găsit, ne-am găsit așa cum era scris.

Nu știam de ce nu pot să plec în altă parte, de ce inima mea mai avea curaj să lupte și să mă călăuzească în brațele tale. Om minunat cum ești, exact cum scriam mai-nainte, fără a te cunoaște, îți făceam portretul, te pictam în suflet după un tipar fix. Poate că suntem din altă lume de ne cunoaștem fără să vorbim, poate că suntem de la Adam și Eva de ne-am găsit mâinile între-atâtea altele și nu ne-am pierdut din forță.

Până acum nu am avut curaj să recunosc asta: toate drumurile m-au purtat spre tine, am alergat precum un nebun după o himeră, ca un copil după un balon, ca soarele după lună. Dar tu, suflete, m-ai așteptat. Iar acum ne odihnim mințile laolalta, ne odihnim liniile zâmbetului sprijinite, ne odihnim căutarea și sperăm să fim noi Ei.

Sperăm să furăm din veșnicie și neant, să construim castele și să împărățim.

Noapte bună, Adame!

images

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s