1

Nu-i vinovată toamna

Poteci de dor

Nu-i vinovată toamna
că străzile-s pustii,
c-a ruginit pădurea
şi tu-ai uitat să-mi vii
şi nici că-n înserare
ne-au ofilit pe buze
cuvinte-abandonate
în palma unei muze!

Cu ce-i de vină ploaia
ce picură iluzii
c-am rătăcit cărarea
umbrită de confuzii
sau că, de noaptea rece,

View original post 39 more words

Advertisements
2

,,Iubita mea cu foarte mari probleme”

3277.jpg

Nu știm cât durează iubirea; dacă poate să treacă peste timp, peste greutăți și nici nu știm dacă vom afla. Este atât de dificil să vezi clar, este atât de dificil să reușești să recunoști adevăratele sentimente.
Iar noi parcă ne destrămăm ca un fir de ață dintr-un pulover vechi, pe care îl credeam nemuritor.
Nu vreau să cred că nu vedem asta; nu vreau să pierd atâtea trăiri ce le credeam nemuritoare. Spune-mi că vezi și tu asta, spune-mi că simți!
Poate că avem prea multe capricii, poate am uitat de toate lucrurile mărunte, de atenție, de iubire.. doar că dacă am uitat de iubire.. mai bine uităm și de noi. Nu vreau un noi sec, nu vreau ca unul să tot ofere iar celălalt să tot primească.
În multe nopți stau și mă gândesc, privindu-te, dacă avem sentimente comune. Mă întreb dacă și tu îi mulțumești unei divinități că ne-am cunoscut ori dacă îți dorești să faci lucruri care să conteze pentru mine, pentru noi.
Și mă doare capul pentru că îmi pun mii de întrebi, caut răspunsuri fără sens, creez situații și caut rezolvări. Cum poți să rezolvi un suflet?! Ah, suntem profund superficiali, greșim exact așa cum am promit că nu o vom face. Greșim mult, greșim voit, greșim fără băgare de seamă. Uităm unul de celălalt, deși suntem în aceeași încăpere. Uităm că mai-nainte mâinile noastre se căutam și în întuneric. Uităm că puneam fericirea celuilalt în fața fericirii proprii. Cred că uităm să mai fim amândoi, o singură iubire a două persoane complet diferite ce speră să se contopească..la infinit.
Am uitat să ne iubim. Am greșit crezând că totul vine de la sine, iar acum poate e deja prea târziu.
Cum poți să rezolvi un suflet?
Îți iei o foaie, scrii problema, faci calcule. Ajungi să plângi în hohote pentru că cifrele nu te ajută. Nu te ajută nici cuvintele. Poți să-ți plângi în pumni ca să îți inunzi visele. Poți să plângi fără lacrimi ca să îți usuci promisiunile. Poți să plângi în tăcere ca să nu te audă nimeni. Numai că nu poți să plângi fără ca inima să te simtă.
Am dormit prea mult, hai să ne trezim și să luptăm..

0

Dezamăgirea grâului pribeag

PRIBEÁG=(Persoană) care merge din loc în loc fără a avea o țintă sau o treabă precisă; hoinar; străin. ♦ (Om) refugiat, fugar.

Poate nu sunt o floare frumoasă.
Sunt plante cu flori colorate, înalte, cu frunze verzi, sănătoase și sunt eu. Ca un spic de grâu uscat, bătut de vânt, gălbenit de la soare. Cu rădăcinile prea superficial înfipte, încât mă port de colo-colo. Nici măcar nu am crescut unde trebuie, sunt la o margine de drum care nu a mai văzut o talpă de om. Nici măcar nu am flori! Ah, mereu am visat că o să cresc, o să am niște frunze frumoase, verzi, muguri roditori și.. flori. Flori mari, viu colorate, cu nectar dulce și cu miros atrăgător. Cea mai frumoasă floare sălbatică!
Dar nu. Stau pribeag și privesc la Soare. Mă întreb dacă și el mă vede, dacă da, de ce nu mă ajută?
Nu am fost în stare să-mi fac o rădăcină groasă că să stau bine înfipt în pământ.
Nu am fost în stare de nimic.

spic

0

Anemie-n sangele sufletului

Anemia (din grecescul Ἀναιμία anaîmia, insemnând “fără sânge”) este definită ca o deficiență calitativă sau cantitativă a hemoglobinei, moleculă ce se găsește in globulele roșii. Deoarece hemoglobina transportă oxigenul de la plămâni la țesuturi, anemia conduce la hipoxie (lipsa de oxigen) în organe.

 

Ce usor ar fi ca, macar uneori, sa fim sinceri si directi. Sa ne privim in ochii ce cauta disperati o durere, o batjocora; sa ne privim in ochii pe care-i cunoastem de atata timp si cu care ne-am spus povestile inca de la Facerea Lumii. Sa ne citim cuvinte negraite din pupila si sa descifram grimasele la care nu am mai fost atenti de mult timp! Haide sa ne atingem mainile si sa ne simtim vii, pentru ca fara sange-n suflet imi e teama ca suntem doar niste stafii.

Ce frumos ar fi ca, macar duminica, sa fim mai buni. Cu noi, cu ei, cu toti. Bunatatea nu a ucis pe nimeni, iar de s-a schimbat ceva, sa fim primii care se sacrifica fara teama!

Tin minte cum era cand eram copil. Nu reuseam sa vad rautatea persoanelor, chiar daca erau langa sufletul meu. Pana si acum sunt sigura ca au motivele lor de a fi asa. Au fost raniti si se razbuna pe toata lumea. Se razbuna pe suflet.

Imi e dor sa vorbim cu totii si sa nu ne dusmanim. Sa fim iar o familie.

Sangele apa nu se face, dar vai de anemia noastra !

inima-omului-imbatraneste-mai-repede-decat-restul-corpului-12237.jpg