0

E foarte important să ai o motivație și sprijin, mult sprijin. Și sunt oameni care nu dispun de nimic din toate acestea. Sunt oameni care au căzut în genunchi, cărora le-a fost smuls sufletul, bucată cu bucată și care au găsit în mâncare un aliat.

Advertisements
0

Vai, fetiță prostuță, de câte ori te rătăcești pe propriile drumuri?

Am intreabat-o  ce vrea. Nu mi-a raspuns.

Am intrebat-o de ce nu spune nimic. Iarasi liniste.

Obosise sa tot astepte. Citeai in privirea ei ca este extenuata si complet pierduta. Cauta cu mainile tremurande ceva de care sa se prinda; avea nevoie cumplita de sentimentul de apartenenta. Nu o satisfacea, dar avea un anume sentiment, indiferent care. Era flamanda de trairi si raul pandea la fiecare colt. De frica, de spaima nebuna si teroare a sarit in primele brate. Nu a mai avut rabdare sa lupte singura, sa fie asa cum isi dorea. S-a abandonat in cearsafuri mototolite de vreme, de dezamagiri si neimpliniri. S-a abandonat intre pereti reci unde lumina nu mai pierea. Cauta o barca pe care sa pluteasca; nu s-a gandit si la vasle. A vrut doar sa pluteasca, fara o directie.

Ii era suficient sa se simta vie. Pentru moment. Dar eu o cunosc. O sa inceapa sa vrea altceva. O sa se simta sufocata si neprotejata. Este o lasa, o sa fuga cu prima ocazie de o sa ramana doar praful in spate. Avea ambitii si planuri, totul era pus la punct. Pana si-a bagat picioarele in tot si a lasat viata la voia intamplarii. Imi spunea :,,e mai bine asa, mai putine taieturi, draga mea”. Era atat de convingatoare incat m-a pacalit. Am lasat-o sa faca ce vrea. I-am dat drumul. Nu m-am mai interesat de ce face, cum este, daca mai este.

Doar ca acum imi este dor de ea si nu o gasesc. O strig, o caut; e un gol imens in partea stanga. Rataceste muribunda printre vise cenusii si-si plange slabiciunea. Parca o si vad. Sta pe stanca, in negru, si flutura niste praf de stele. Oh, copil naiv! De cate ori sa te caut?!

Vai, fetiță prostuță, de câte ori te rătăcești pe propriile drumuri?

Eu nu te mai pot salva. Ai facut raul suprem; acum trebuie sa suporti consecintele. Maturizeaza-te. Te vei obisnui cu cearsafurile aspre.

large (1)

 

0

Nu am avut tăria de a-ți săruta mâna

,,Timpul trece, doar mie nu-mi trece. ”

Daca ma intrebai acum un an, ti-as fi spus ca toate trec; ca toate amintirile se transforma ori se pierd. Ti-as fi raspuns ca nu exista zambete care sa te faca sa te ineci in lacrimi, pentru ca tot ce a fost frumos ramane frumos. M-as fi contrazis cu tine ca pastram oamenii pe care-i iubim in inima, indiferent de distanta ori altele.

Chiar daca intre noi sunt atatia kilometri incat nici daca as trimite un gand, nu as primi raspuns, chiar si asa, amintirile-s vii si parte din mine. Fiecare minut, fiecare secunda pe care mi-ai oferit-o, in care m-ai invatat si protejat; totul! totul a ramas intact.

Era primavara si teii infloriti. Am mers sa culegem flori, ca apoi sa-mi faci coronita din ele. Mi-ai spus mereu prin fapte si priviri tot ce nu mi-ai zis niciodata in cuvinte. Si pentru asta iti multumesc. M-ai invatat sa citesc printre buze, chiar si printre taceri.

Ultima duminica. Zaceai neputincios in patul in care altadata ne jucam. Ti-am zis ca am terminat;ti-am aratat poze de la fericitul eveniment la care imi promisesei ca nu o sa lipsesti. Te-am iertat. Ai fost acolo, in mintea mea. Ai fost mereu cu mine.  Te-ai rugat pentru mine si, cu ultima putere, mi-ai urat sanatate si noroc. Eram atat de confuza, puteam sa jur ca o sa se vindece totul. Ai fost asa puternic pana atunci, incat eram convinsa ca o sa reusesti si o sa fii bine. Ca o sa fim bine.

Stiu ca iubeai sa privesti ploaia. Acum iubesc sa ploua. Te simt aproape, prezent. Nu am reusit sa vin cand ai avut nevoie de mine; nu am reusit sa fiu ceea ce ti-ai dorit. Nu stiu daca voi reusi vreodata, iarta-ma. A trebuit sa ma prefac ca am invatat sa lupt. Lacrimile m-au pus la pamant si atunci, si acum. Ma vor mai pune de multe ori, pentru ca este atat de greu sa vrei sa vezi pe cineva si sa nu poti. Nu-mi ajung pozele, nu-mi ajung amintirile, te vreau pe tine.

Nu am avut taria de a-ti saruta mana ori  de a-ti aseza pamantul. Sa ma ierti.

 

1

Ce am invatat pana acum de pe un site de matrimoniale

12376438_1526395314344510_6599487745013792462_n

Acum cateva luni am spus ca asta e, trebuie sa vad care-i treaba; de ce toata lumea o face si ce beneficii iti ofera. Zis si facut, in cateva clipe eram inregistrata pe un site de matrimoniale. Mi-am pus cateva poze decente, cu nimic iesite din comun, mi-am facut unele setari de securitate si am asteptat. Nu a durat mult si informatiile au aparut.

De ce isi fac oameni cont pe diferite site-uri? Pentru ca au nevoie de confirmari. Au nevoie sa primeasca like-uri, inimioare, cadouri , note sau mai stiu eu ce, ca sa-si hraneasca ego-ul. Nu te poti duce in oglinda si sa-ti spui ,,esti ok,arati binisor, sigur o sa fii fericit”. Nu, normal ca nu! Doar nu esti nebun. Asa ca incepi sa ,,agati” virtual. Vai, ce dragoste mare la un click distanta. Cum lucrurile nu sunt suficient de false, ne mai ascundem si in spatele unei alte varste, a altui nume, a altor pasiuni etc. Ce spune asta despre noi? Ca nu ne acceptam. Daca eu am 19 ani, de ce sa-mi pun 24? Poate in speranta ca exista un Fat-Frumos special care sigur ma va remarca si va spun e ,,bai , ce tare-i gagica asta, are si 24! “. Oricum, in spatele acestor profile se ascund oameni tristi.

De ce? Pentru ca oamenii fericiti nu au timp de vieti false, pe jumatate imprumutate sau infrumusetate. De ce e rau? Pentru ca ne obisnuim sa credem ca putem sa ignoram toate lucrurile rele, ca putem sa traim intr-o lume roz, fara rele. Iar cand realitatea ne loveste si cunoastem oamenii cu tot cu defecte, puncte slabe, fugim de rupem pamantul, cu frica-n san. Pentru ca nu suntem obisnuiti decat cu vietile perfecte pe care ne mintim ca le traim.

Evident, as fi egoista sa spun ca a fost singurul motiv pentru care am intrat pe acel site. Curiozitatea, fara indoiala, a fost cea mai mare. Nu puteam sa inteleg (nici acum nu o fac, desi am fost acolo), de ce unele persoane sunt in stare chiar sa plateasca pentru un astfel de cont pe matrimoniale. Nu ai fi tu, omule, mai fericit, daca de banii aia ti-ai face o mica bucurie? Nu-mi spune ca e o suma neinsemnata, ca tu te scalzi in bani. Daca voiai sa spui asta, mai bine lasa. Inseamna ca nu intelegi ce vreau sa spun prin ,,mica bucurie” si te-ai gandit doar la lucruri materiale. Asa ca suntem niste suflete superficiale, incurcate intr-un labirint virtual. Nu avem vieti de rezerva, omule! Avem doar o viata pe care trebuie sa o traim! Trebuie sa ne bucuram. Iar daca imi spui ca tu esti o inima singuratica si iti cauti sufletul pereche; ei bine; meriti sa ramai singur pe vesnicie. Iubirea vine de oriunde, iubirea este oriunde. Iubirea nu se cauta, ea se merita. Ea se lupta, se castiga, se intretine si, cel mai greu, se TRAIESTE. Iubirea este reala.

Si uite cum putem invata de la oricine.

0

Cred că acesta este scopul suprem: să trăiești o viață a pasiunii și autenticității. Iar orice e mai puțin decât asta, e mai puțin. De ce ai accepta mai puțin?

1

Eu nu cred in iubire, eu cred in…

large (14)

Iar n-ai venit. As fi crezut ca te voi astepta la infinit, pentru ca asteptam sa-mi oferi ceea ce imi doream de atata timp; pana acum. Mi-am dat seama ca avem parte de fericire, de impacare, de toate sentimentele bune doar daca vrem. Iubire,hm. Cuvant greu. Nu poti sa spui ca ai gasit iubirea intr-o persoana, cand mai sunt alte cateva sute, mii, cu care ai fi putut avea o iubire poate chiar mai frumoasa. De aia suntem mincinosi, toti. Spunem ca iubim. Nu, doar ne atasam, ne apropiem, ne obisnuim, devenim dependenti. Iubirea e doar o idee, o linie fina intre a fi si a nu fi. Iubirea este ca primul fulg de nea ce atinge pamantul-imposibil de prins. Chiar daca il prinzi, se va topi. Si de unde ai tu garantia ca acela este primul, cand Pamantul este atat de mare?!

Revenind. Putem sa fim fericiti;da, daca stim sa acceptam, sa facem compromisuri, sa fim mai buni. Putem sa ne credem chiar si indragostiti in momentul in care gasim o persoana care ni se pare ca se potriveste cerintelor noastre. Ori tocmai; este total altfel si totusi te atrage.

Eu nu cred in iubire, cred in chimie, cred in acceptare, cred in compromisuri, cred in fericire.

Si da, poti sa fii fericit fara iubire. Iubirea este cu atat mai spectaculoasa, cu cat este mai trista, sfasietoare. Acum imi zici ca tu iubesti, ca tu suferi, ca tu ma poti contrazice; nu ai decat. Insa gandeste-te; daca te nasteai in alta tara, aveai aceleasi ,,iubiri”? Cunosteai aceleasi persoane? Nici macar nu aveai aceiasi prieteni. Acum vezi? Este absurd. Dar avem nevoie de povesti melo-dramatice; de aia ne agatam de iubire. Incercam sa o prindem in mainile noastre, sa o tinem strans, cand noi nici macar nu ne iubim sufletul propriu. Cum pot sa fiu eu egoista, sa astept ca cineva sa tina la mine, cand eu nu ma iubesc?! Tu cum poti fi asa de egoist?

Uneori ma gandesc ca viata e facuta pentru incercari, de toate felurile. Trebuie sa incercam sa ne bucuram de lucrurile simple si suntem imparati. Imparati ai simplitatii, imparati ai banalului, imparati ai lumii. CU totii suntem imparati. Trebuie doar sa avem puterea si curajul de a ne purta coroana. Da, uneori mantia poate sa fie grea, dar noaptea, cand pui capul pe perna, esti doar tu si sufletul tau. Atunci vei avea cele mai sincere conversatii, atunci vei vorbi cu cea mai apropiata fiinta.

Te rog, nu ma blama. Au fost multe seri in care am uitat sa conversez cu sufletu-mi. Acum stinge lumina; noapte buna- daca ma auzi vorbind, sa nu crezi ca am innebunit!