Anemie-n sangele sufletului

Anemia (din grecescul Ἀναιμία anaîmia, insemnând “fără sânge”) este definită ca o deficiență calitativă sau cantitativă a hemoglobinei, moleculă ce se găsește in globulele roșii. Deoarece hemoglobina transportă oxigenul de la plămâni la țesuturi, anemia conduce la hipoxie (lipsa de oxigen) în organe.

 

Ce usor ar fi ca, macar uneori, sa fim sinceri si directi. Sa ne privim in ochii ce cauta disperati o durere, o batjocora; sa ne privim in ochii pe care-i cunoastem de atata timp si cu care ne-am spus povestile inca de la Facerea Lumii. Sa ne citim cuvinte negraite din pupila si sa descifram grimasele la care nu am mai fost atenti de mult timp! Haide sa ne atingem mainile si sa ne simtim vii, pentru ca fara sange-n suflet imi e teama ca suntem doar niste stafii.

Ce frumos ar fi ca, macar duminica, sa fim mai buni. Cu noi, cu ei, cu toti. Bunatatea nu a ucis pe nimeni, iar de s-a schimbat ceva, sa fim primii care se sacrifica fara teama!

Tin minte cum era cand eram copil. Nu reuseam sa vad rautatea persoanelor, chiar daca erau langa sufletul meu. Pana si acum sunt sigura ca au motivele lor de a fi asa. Au fost raniti si se razbuna pe toata lumea. Se razbuna pe suflet.

Imi e dor sa vorbim cu totii si sa nu ne dusmanim. Sa fim iar o familie.

Sangele apa nu se face, dar vai de anemia noastra !

inima-omului-imbatraneste-mai-repede-decat-restul-corpului-12237.jpg

Advertisements

E foarte important să ai o motivație și sprijin, mult sprijin. Și sunt oameni care nu dispun de nimic din toate acestea. Sunt oameni care au căzut în genunchi, cărora le-a fost smuls sufletul, bucată cu bucată și care au găsit în mâncare un aliat.

Vai, fetiță prostuță, de câte ori te rătăcești pe propriile drumuri?

Am intreabat-o  ce vrea. Nu mi-a raspuns.

Am intrebat-o de ce nu spune nimic. Iarasi liniste.

Obosise sa tot astepte. Citeai in privirea ei ca este extenuata si complet pierduta. Cauta cu mainile tremurande ceva de care sa se prinda; avea nevoie cumplita de sentimentul de apartenenta. Nu o satisfacea, dar avea un anume sentiment, indiferent care. Era flamanda de trairi si raul pandea la fiecare colt. De frica, de spaima nebuna si teroare a sarit in primele brate. Nu a mai avut rabdare sa lupte singura, sa fie asa cum isi dorea. S-a abandonat in cearsafuri mototolite de vreme, de dezamagiri si neimpliniri. S-a abandonat intre pereti reci unde lumina nu mai pierea. Cauta o barca pe care sa pluteasca; nu s-a gandit si la vasle. A vrut doar sa pluteasca, fara o directie.

Ii era suficient sa se simta vie. Pentru moment. Dar eu o cunosc. O sa inceapa sa vrea altceva. O sa se simta sufocata si neprotejata. Este o lasa, o sa fuga cu prima ocazie de o sa ramana doar praful in spate. Avea ambitii si planuri, totul era pus la punct. Pana si-a bagat picioarele in tot si a lasat viata la voia intamplarii. Imi spunea :,,e mai bine asa, mai putine taieturi, draga mea”. Era atat de convingatoare incat m-a pacalit. Am lasat-o sa faca ce vrea. I-am dat drumul. Nu m-am mai interesat de ce face, cum este, daca mai este.

Doar ca acum imi este dor de ea si nu o gasesc. O strig, o caut; e un gol imens in partea stanga. Rataceste muribunda printre vise cenusii si-si plange slabiciunea. Parca o si vad. Sta pe stanca, in negru, si flutura niste praf de stele. Oh, copil naiv! De cate ori sa te caut?!

Vai, fetiță prostuță, de câte ori te rătăcești pe propriile drumuri?

Eu nu te mai pot salva. Ai facut raul suprem; acum trebuie sa suporti consecintele. Maturizeaza-te. Te vei obisnui cu cearsafurile aspre.

large (1)

 

Nu am avut tăria de a-ți săruta mâna

,,Timpul trece, doar mie nu-mi trece. ”

Daca ma intrebai acum un an, ti-as fi spus ca toate trec; ca toate amintirile se transforma ori se pierd. Ti-as fi raspuns ca nu exista zambete care sa te faca sa te ineci in lacrimi, pentru ca tot ce a fost frumos ramane frumos. M-as fi contrazis cu tine ca pastram oamenii pe care-i iubim in inima, indiferent de distanta ori altele.

Chiar daca intre noi sunt atatia kilometri incat nici daca as trimite un gand, nu as primi raspuns, chiar si asa, amintirile-s vii si parte din mine. Fiecare minut, fiecare secunda pe care mi-ai oferit-o, in care m-ai invatat si protejat; totul! totul a ramas intact.

Era primavara si teii infloriti. Am mers sa culegem flori, ca apoi sa-mi faci coronita din ele. Mi-ai spus mereu prin fapte si priviri tot ce nu mi-ai zis niciodata in cuvinte. Si pentru asta iti multumesc. M-ai invatat sa citesc printre buze, chiar si printre taceri.

Ultima duminica. Zaceai neputincios in patul in care altadata ne jucam. Ti-am zis ca am terminat;ti-am aratat poze de la fericitul eveniment la care imi promisesei ca nu o sa lipsesti. Te-am iertat. Ai fost acolo, in mintea mea. Ai fost mereu cu mine.  Te-ai rugat pentru mine si, cu ultima putere, mi-ai urat sanatate si noroc. Eram atat de confuza, puteam sa jur ca o sa se vindece totul. Ai fost asa puternic pana atunci, incat eram convinsa ca o sa reusesti si o sa fii bine. Ca o sa fim bine.

Stiu ca iubeai sa privesti ploaia. Acum iubesc sa ploua. Te simt aproape, prezent. Nu am reusit sa vin cand ai avut nevoie de mine; nu am reusit sa fiu ceea ce ti-ai dorit. Nu stiu daca voi reusi vreodata, iarta-ma. A trebuit sa ma prefac ca am invatat sa lupt. Lacrimile m-au pus la pamant si atunci, si acum. Ma vor mai pune de multe ori, pentru ca este atat de greu sa vrei sa vezi pe cineva si sa nu poti. Nu-mi ajung pozele, nu-mi ajung amintirile, te vreau pe tine.

Nu am avut taria de a-ti saruta mana ori  de a-ti aseza pamantul. Sa ma ierti.

 

Ce am invatat pana acum de pe un site de matrimoniale

12376438_1526395314344510_6599487745013792462_n

Acum cateva luni am spus ca asta e, trebuie sa vad care-i treaba; de ce toata lumea o face si ce beneficii iti ofera. Zis si facut, in cateva clipe eram inregistrata pe un site de matrimoniale. Mi-am pus cateva poze decente, cu nimic iesite din comun, mi-am facut unele setari de securitate si am asteptat. Nu a durat mult si informatiile au aparut.

De ce isi fac oameni cont pe diferite site-uri? Pentru ca au nevoie de confirmari. Au nevoie sa primeasca like-uri, inimioare, cadouri , note sau mai stiu eu ce, ca sa-si hraneasca ego-ul. Nu te poti duce in oglinda si sa-ti spui ,,esti ok,arati binisor, sigur o sa fii fericit”. Nu, normal ca nu! Doar nu esti nebun. Asa ca incepi sa ,,agati” virtual. Vai, ce dragoste mare la un click distanta. Cum lucrurile nu sunt suficient de false, ne mai ascundem si in spatele unei alte varste, a altui nume, a altor pasiuni etc. Ce spune asta despre noi? Ca nu ne acceptam. Daca eu am 19 ani, de ce sa-mi pun 24? Poate in speranta ca exista un Fat-Frumos special care sigur ma va remarca si va spun e ,,bai , ce tare-i gagica asta, are si 24! “. Oricum, in spatele acestor profile se ascund oameni tristi.

De ce? Pentru ca oamenii fericiti nu au timp de vieti false, pe jumatate imprumutate sau infrumusetate. De ce e rau? Pentru ca ne obisnuim sa credem ca putem sa ignoram toate lucrurile rele, ca putem sa traim intr-o lume roz, fara rele. Iar cand realitatea ne loveste si cunoastem oamenii cu tot cu defecte, puncte slabe, fugim de rupem pamantul, cu frica-n san. Pentru ca nu suntem obisnuiti decat cu vietile perfecte pe care ne mintim ca le traim.

Evident, as fi egoista sa spun ca a fost singurul motiv pentru care am intrat pe acel site. Curiozitatea, fara indoiala, a fost cea mai mare. Nu puteam sa inteleg (nici acum nu o fac, desi am fost acolo), de ce unele persoane sunt in stare chiar sa plateasca pentru un astfel de cont pe matrimoniale. Nu ai fi tu, omule, mai fericit, daca de banii aia ti-ai face o mica bucurie? Nu-mi spune ca e o suma neinsemnata, ca tu te scalzi in bani. Daca voiai sa spui asta, mai bine lasa. Inseamna ca nu intelegi ce vreau sa spun prin ,,mica bucurie” si te-ai gandit doar la lucruri materiale. Asa ca suntem niste suflete superficiale, incurcate intr-un labirint virtual. Nu avem vieti de rezerva, omule! Avem doar o viata pe care trebuie sa o traim! Trebuie sa ne bucuram. Iar daca imi spui ca tu esti o inima singuratica si iti cauti sufletul pereche; ei bine; meriti sa ramai singur pe vesnicie. Iubirea vine de oriunde, iubirea este oriunde. Iubirea nu se cauta, ea se merita. Ea se lupta, se castiga, se intretine si, cel mai greu, se TRAIESTE. Iubirea este reala.

Si uite cum putem invata de la oricine.

Cred că acesta este scopul suprem: să trăiești o viață a pasiunii și autenticității. Iar orice e mai puțin decât asta, e mai puțin. De ce ai accepta mai puțin?