Image

Ceea ce ti-am promis in nepromisiune..

Annabel

Ceea ce ti-am promis in nepromisiune..

Caut lumina din ochii-mi pe care nu stiu unde am pierdut-o si mai caut caldura din inima-mi ce nu stiu cand s-a stins. Caut vise,sperante si putere ca sa merg inainte,caut orice praf de noroc,orice ultima putere de a cere,de a munci,de a lua,de a castiga.
Presiunea este prea mare.Nu am instructiuni de utilizare si nu m-am prins cum merg toate.
Da,sunt o persoana rea.Stiu inca de la inceput ca voi sfarsi prin a rani oamenii,stiu ca o sa ii dezamagesc. Nu este usor sa le arati la toti cat de multa ,,incredere” ai in tine si cat de ,,bine” te simti tu in pielea ta.Obosesti,ajungi la epuizare psihica.Mereu esti in suspans,pentru ca nu stii cand vine ,,marele moment”,cand nu vei mai putea sa te prefaci si cand vei dezamagi. Am dezamagit prea multe persoane ce nu meritau si stiu ca o voi mai face. Un suflet neinteles nu poate…

View original post 495 more words

Image

Marti

Tind sa cred ca asa suntem noi oamenii, Ne este frica prea mult de o anumita chestie,de un sentiment,de o stare,de o intamplare incat preferam sa traim inchisi si respingatori pentru ca ,de,am mai patit-o o data. Si ramanem ca intr-o cochilie bine inchisa,abia daca mai intra putin aer.Invatam sa traim fara lumina,fara zambet,fara incredere. Ne pierdem pe noi in intuneric si devenim ca doi straini,ajungand sa ne temem de propria persoana. 

Asa multi sunt cei care incearca sa fie altcineva.. Asa multi sunt cei care traiesc doar pe jumatate ori poate chiar mai putin. Suntem destui cei care nu reusim sa acceptam unele lucruri. 

Este ca atunci cand ai un loc preferat si doar acolo parca te regasesti. Degeaba ajungi sa ai la picioare cele mai frumoase peisaje,degeaba esti cu alte cateva zeci de persoane alaturi,degeaba auzi cea mai buna muzica,nu esti tu. Pentru ca nu ai locul tau preferat. Si fugi acolo mereu cand ai ocazia,chiar daca este doar in vis. Fugi acolo si incerci sa iti revii,incerci sa iti amintesti cum era cand traiai. Cum era cand aveai incredere. Cum era cand nu iti era teama. Cum era atunci cand riscai. 

Asa suntem noi,oamenii. Ne creeam un ideal,ne desenam in suflet si asteptam sa il gasim. Nu permitem apropieri,vrem absolutul. Si alungam persoane bune,persoane minunate,pentru ca nu sunt precum idealul nostru. Oare este bine sa ai un ideal? Dar oare este ok sa nu accepti nimic altceva? Se spune ca suntem ceea ce iubim. Si daca nu iubim,nu suntem? Ori daca iubim o gramada de chestii.suntem toate chestile alea? Ca un puzzle,fiecare bucatica reprezentand altceva? Inca nu am reusit sa ma prind cum merge toata chestia. Nu am reusit sa imi astup golurile imense pe care singura mi le-am imaginat. Uneori aud vantul cum sufla in apropiere. Pare atat de aproape si atat de departe incat imi las doar trupul acolo. Mintea mea,sufletul meu,inima mea zboara odata cu el,zboara purtata in nestire. 

,,Plangem prin cuvinte”,dupa cum spunea cineva.Dar cum mai plangem atunci cand nu ne mai gasim nici cuvintele? Cand prin lacrimi este deja imposibil,caci nu mai avem putere? Este ca si cum m-ai pune sa iti construiesc o casa din nisip.Nisip uscat. Stim amandoi ca nu voi reusi..

Stim amandoi..

steven-daluz

Image

Memorii masculine

Memorii masculine

Până acum era o copilă. O vedeam,în ciuda vârstei,ca pe o fetiţă care are nevoie de cineva care să aibă grijă de ea. Mi se părea atât de naivă,inocentă şi fragilă.Ştiam că poate să plângă chiar de la un cuvânt şi ştiam că nu trebuie să o rănesc. Mi-a fost greu să îmi iau inima în dinţi şi să îi spun:
-Uite ce este,încerc să îmi feresc privirea de a ei,m-am îndrăgostit.Ştiu că te dezamăgesc dar.. nu am putut să mă opun. În acel moment a început să privească pe fereastră. Nu a clipit,nu s-a mişcat şi nu a plâns. Simţeam că trebuie să îi spun tot.
-Am cunoscut-o acum 3 săptămâni,când am fost la ziua lui Cosmin. Era foarte atrăgătoare şi apoi am aflat că e şi deşteaptă. Eram puţin beat,dar ţin minte tot. Când ţi-am dat mesaj spunându-ţi că te iubesc,mă simţeam vinovat. Ea mi-a spus că nu trebuie,că o să fie secretul nostru. Că putem să ne întâlnim noaptea,la mine sau la ea.
Cea care mă asculta continuă să rămână nemişcată. Credeam că va muri de durere,că mă va lovi,va innebuni.Mă va întreba de ce am făcut asta,dacă aşa îi arăt eu că o iubesc după atâta timp. Însă ea a rămas rece. Nu a schiţat decât un zâmbet. S-a întors spre mine,mă privea blând. ,,Ştiam că iubeşti pe altcineva. Am simţit asta,dar am vrut să aud de la tine.” Nu înţeleg de unde ştia,am crezut că am ascuns totul foarte bine. Parcă mi-a citit gândurile. ,,Ai ascuns foarte bine,dar inima mea a simţit. Nu mai erai tu,acelaşi,al meu.”S-a ridicat şi m-a mângâiat pe obraz. Mă privea iar rece,transparent,ca la inceput cand am cunoscut-o. ,, Nu sunt supărată. Mai devreme sau mai târziu făceai asta,pentru că nu mă considerai destul de bună pentru tine.Iubirea adevărată nu înşeală,aşa că am înţeles că a fost o greşeală relaţia noastră. Să fii fericit şi sper că vei ajunge vreodată să iubeşti cu adevărat.” Şi a plecat. Am auzit-o cum a închis uşa de la intrare. Am vrut să mă duc după ea,dar,când am văzut cheia de la intrare pusă pe masă,mi-am dat seama că nu vrea să mă duc după ea.De atunci a început calvarul. În noaptea aceea mi-am dat seama că ea putea fi marea mea iubire,mi-am dat seama că eu eram defapt cel slab,cel care avea nevoie să fie îngrijit. Ea era matură,lucidă şi inteligentă. Cu mult mai inteligentă decât mine.
Din acea zi,nu am mai vorbit niciodată. Nu ştiu ea,dar eu nu am putut să uit nimic şi plătesc cu suferinţă pentru ceea ce am greşit. Am greşit că nu am ştiut să o văd cu adevărat,nu am ştiut să o fac fericită ori să am grijă de ea. Nu am fost bărbat,când ea a fost femeie. Femeia vieţii mele.

Image

Grenada

Grenada

Mă simt secat. Cerşim prea des un sărut şi zmulgem o îmbrăţişare de care avem nevoie pentru a ne dărâma la pământ. Suntem purtaţi de vânt oriunde,dar niciodată acolo unde trebuie,suntem frunzăriţi de furtuni şi ne plouă,ne tună,ne fulgeră. Cu toate astea,încă nu am murit,deşi suflet nu mai avem.Suntem umbre mişcătoare. Umbre care se târăsc de colo-colo. Umbre fără formă,fără conţinut,fără sens. Goi. Mai goi decât am fi dacă am fi dezbrăcaţi. Nici nu ştiu cum să aleg cuvintele că să mă exprim.Parcă totul este prea rapid,prea traumatizant.
Mi-am pierdut liniştea.
Astăzi nu mă pot dezlipi de melodia aceasta :
http://www.youtube.com/watch?v=SR6iYWJxHqs&feature=kp

Image

Murdar de vise

Murdar de vise

Mi-am murdărit,la început,mintea de vise.Apoi,nefiind mulţumită,am continuat prin a-mi murdari şi inima. Şi apoi,am murdărit totul:fiecare gând,fiecare dorinţă,fiecare aspiraţie. Când am ajuns prea ,,murdară”,am încercat să dau mai departe. Să îi fac şi pe alţii să se murdărească de vise fără teamă de a eşua. A fost o mişcare greşită,căci acum mă gândesc dacă şi ei sunt la fel de dezamăgiţi ca şi mine. Pentru că,după ce ajungi la un nivel prea mare de visare şi îţi dai seama că nici măcar jumătate nu merge aşa cum îţi doreai,nu ai cum să mai zâmbeşti cum o făceai,nu mai ai nici cum să crezi aşa cum o făceai. Te trezeşti.Pur şi simplu,te trezeşti şi îţi dai seama că eşti doar murdar. De vise,dar vise moarte. Şi moartea nu va fi niciodată plăcută(sau nu ar trebui).. Şi cu ce să te cureţi ?Cu ce să dai uitării tot ce ai adunat? Cum poţi să speli toate nopţile ?
Vezi,deaia este mai bine ca unele lucruri să le păstrezi pentru tine. Pentru că e mai uşor când doar tu eşti cel dezamăgit. Pentru că e mai uşor doar tu să fii mort de vise,să fii fără speranţă îndeajuns. Era un moment în care credeam că fiecare dorinţa pe care mi-o pun când cade o stea se împlineşte. Sau se împlinea,nu mai ştiu. Dar acum,din teamă de a nu eşua,nici nu mai reuşesc să văd stelele.Îmi este teamă să nu cadă vreo una,pentru a nu fi nevoită să mă amăgesc,iar.
Da,sunt atât de murdar! Încă păstrez,împotriva voinţei mele,urmele naivităţii mele. Inima mea s-a obişnuit aşa şi nu vrea să meargă pe alt drum. Să fie şi ea în lumea mea,să vadă că nu tot ce ne dorim se împlineşte,că degeaba lupţi pentru ceva dacă nu este să fie al tău. Sunt sentimente,trăiri după care suspinăm.Sunt amintiri care ne fac să oftăm pentru că am tot sperat că au fost duse de timp. Sunt nevoi pe care nu le putem nega,şi eu am atât de multe!